Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Petrolul va debuta, sâmbătă după-amiază, în noul sezon

Federaţia Română de Fotbal a definitivat programul primei etape a Ligii 2 Casa Pariurilor.

Sezonul 2018-2019 va avea startul în weekendul 3-5 august. Astfel, jocul dintre Petrolul Ploieşti şi Sportul Snagov se va disputa sâmbătă, 4 august, pe „Ilie Oană”, de la ora 15.30. Runda inaugurală va fi începută de partida Universitatea Cluj – Metaloglobus Bucureşti, care se va desfășura vineri, 3 august. Etapa va fi încheiată duminică, 5 august, de meciul ASU Poli Timişoara – Chindia Târgovişte.

Odată cu aflarea programului primei etape, clubul petrolist a fost informat că are și doi jucători convocați la reprezentativa „Under 19”. Este vorba despre fundașul Valentin Ţicu, selecționat, în premieră, la națională. El va participa, în perioada 28 iulie – 9 august, la o acţiune a echipei naţionale. România va disputa, în acea perioadă, două jocuri în compania reprezentativei similare a Israelului. Împreună cu Ţicu la această acţiune va merge şi fundaşul dreapta Andrei Rus, proaspăt transferat de către „galben-albaştrii” în această vară. Cei doi jucători vor rata meciul de prezentare cu Rapidul, dar și primele două runde din campionat, cu Snagov și, în deplasare, la Balotești.

Petrolul îşi va prezenta lotul cu care va porni la drum în sezonul 2018-2019, cu ocazia unui meci amical pe care îl va susţine, sâmbătă seara, pe „Ilie Oană”, cu Rapid Bucureşti. Pentru această întâlnire, biletele costă 5 lei, la Peluze, şi 10 lei, la celelalte tribunele. Tichetele pot fi procurate, zilnic, de la casa de bilete a stadionului, iar sâmbătă aceasta va fi deschisă până la startul confruntării.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co