Polițist vizat cu amenințări de un fost condamnat
Un polițist din cadrul Poliției Municipiului Ploiești a trecut prin momente tensionate în timpul liber. Agentul se afla într-o societate comercială din comuna Blejoi când a fost amenințat de un bărbat care i-a reproșat că ar fi ajuns la închisoare din cauza activității sale profesionale.
La fața locului au intervenit polițiștii Secției Rurale Blejoi, care l-au identificat pe agresor: un bărbat de 38 de ani, din comună. Potrivit anchetatorilor, acesta se afla sub influența alcoolului și a proferat amenințări cu acte de violență la adresa agentului, faptele având legătură directă cu calitatea de polițist a victimei.
În urma administrării probatoriului, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus continuarea cercetărilor pentru ultraj. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior prezentat în fața judecătorilor. Instanța a admis propunerea procurorilor și a decis arestarea preventivă a suspectului pentru 30 de zile.



