Actualitate

Primăria Ploiești readuce în atenția populației regulile pentru Noaptea de Înviere

Reprezentanții Primăriei Ploiești readuc în atenția cetățenilor regulile pentru Noaptea de Înviere.
Printr-un mesaj pe pagina de Facebook a instituției, se enumeră tot ce avem voie să facem și tot ce nu avem voie să facem în aceste zile.
Credincioșii nu pot participa, așadar, la slujbe nici în biserici și nici în afara lor.
Pâinea sfințită, cunoscută sub numele de Paști și Lumina Sfântă vor fi împărțite doar de clerici și de voluntarii din parohie, fără implicarea forțelor de ordine din structurile MAI, așa cum era în acordul anterior.
Credincioșii le vor primi, astfel, din pragul casei sau de la fereastră, fără să iasă în stradă.
Singurele locuri unde cadrele MAI vor duce Lumina Sfântă vor fi spitalele unde nu există preoți de caritate noaptea de Înviere, dar şi centrele sociale şi cele de carantină.
Totodată, restricțiile privind circulația pe durata stării de urgență rămân în vigoare în conformitate cu prevederile Ordonanțelor militare.
Așadar, administrația locală face încă un apel la locuitorii municipiului Ploiești să respecte noile măsuri, acestea fiind luate tocmai în scopul protejării populației împotriva răspândirii coronavirusului.
Primăria Ploiești asigură ploieștenii că va fi, în continuare, alături de celelalte instituții ale statului, astfel încât, împreună, să putem depăși cu bine această perioadă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co