Protestul transportatorilor
Transportatorii din toată țara au protestat astăzi împotriva Guvernului. În Ploiești, un grup de angajați ai Regiei Autonome de Transport Public au reclamat faptul că promisiunile le-au fost încălcate. Mai mulți miniștri le-au promis că legislația va fi schimbată, în favoarea lor. Este vorba de legea dialogului social și a salarizării, dar și de concurența neloială pe care firmele de transport private o fac regiilor publice. Dacă parlamentarii nu vor adopta proiecte de lege care să vină în sprijinul transportatorilor, aceștia amenință că protestele nu se vor opri aici. Pe plan local, protestatarii au mai avut o nemulțumire. În anii anteriori, RATP a primit protecție socială din partea primăriei, conform unei hotărâri de consiliu local. ANAF a interpretat greșit, spun sindicaliștii, că în această hotărâre a fost vorba despre o subvenție. În acest sens, Transloc România a înaintat o adresă Ministerului de Finanțe, însă aceasta a rămas fără răspuns.



