Actualitate

Rechizite pentru școlarii nevoiași

Începând de astăzi și până în data de 6 septembrie Teatrul de Animație Imaginario (fostul Teatru Ciufulici) este locul unde ploieștenii doritori pot veni să aducă rechizite școlare destinate copiilor școlari nevoiași.
Campania de colectare, care a debutat astăzi, are ca obiectiv principal prevenirea abandonului școlar în cazul copiilor care, deși își doresc să urmeze cursurile unei instituții de învățământ, nu pot face acest lucru din cauza condițiilor materiale precare.
Intitulată ”Ghiozdane cu bucurii”, campania de ajutorare a copiilor mai puţin norocoşi este organizată de reprezentanţii Teatrului ”Toma Caragiu” şi Primăria Ploieşti. Practic, campania urmărește colectare și dăruirea de rechizite noi pentru elevii nevoiași, ca măsură de prevenire a abandonului şcolar.
Rechizitele pot fi aduse zilnic, în perioada 27 august – 6 septembrie, în intervalul 10.00 – 20.00, la sediul Teatrului de Animaţie Imaginario, situat pe Bulevardul Independenței, nr.14.
Cei care se vor alătura campaniei vor fi recompensaţi. Ei vor fi răsplătiţi pentru gestul lor cu un voucher prin intermediul căruia, la achiziţionarea a două bilete la acelaşi spectacol al Teatrului „Toma Caragiu”, vor primi încă unul, gratuit.
“Împreună putem schimba destine şi putem asigura copiilor un viitor mai bun, începând chiar din prima zi de şcoală” este mesajul postat pe pagina de socializare a Teatrului Toma Caragiu Ploieşti.

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co