Remarcați în Europa
Tricolorul a părăsit Challenge Cup, dar jucătorii sunt prezenți în statisticile realizate de Confederaţia Europeană de Volei. Tricolorul LMV a ratat la ”set de aur” calificarea în detrimentul celor de la Fonte Bastardo Azores. Însă câțiva voleibaliști de la LMV-ul ploieștean au avut evoluții de apreciat. Universalul Grigoraş, centrii Aleksic şi Riabukha, precum şi extrema Centelles. În plus, sunt mențiuni şi pentru Skundric, Carrasco şi Milivojevic. Originar din Dej, Andrei Grigoraş a fost principalul marcator al echipei ploieştene, cu 25 de puncte în cele două meciuri. Ca o comparație, de la campioana Portugaliei, brazilianul Da Silva a avut o prestație dublă, 42 de puncte, față de universalul român. Grigoraş apare şi în clasamentul celor mai bun atacanţi, cu 22 de atacuri reuşite. Este de apreciat și randamentul lui Hiroshi Centelles. Cubanezul a fost al doilea marcator al echipei ploieștene, fiind apt de joc cu puţin timp înainte de meciurile din cupele europene. El a stat mai bine de o lună pe margine, din cauza unei accidentări. La rândul lor, Aleksic și Riabukha l-au înlocuit cu succes, din postura de centru, respectiv trăgător, pe internaționalul ucrainean Zhylinski, accidentat și el la umăr. Cei doi au prins un “top 10” în ceea ce privește blocajul și așii. Liberoul Skundric, a încheiat cele două meciuri cu un procentaj bun la preluare, fiind al cincilea la nivelul șaisprezecimilor de finală. Jucătorul din Venezuela Jose Carrasco și muntenegreanul Milivojevic au avut prestații bune din postura de coordonator, respectiv extremă. Toate aceste evoluții trebuie să se regăsească și în campionat, acolo unde Tricolorul LMV Ploiești poate prinde podiumul de premiere, cel mai plauzibil obiectiv ale echipei rămas pentru acest sezon.



