Sport

Retrogradați, dar ofertați

Petrolul a retrogradat, însă jucătorii și antrenorii sunt în vizorul altor grupări. În frunte cu antrenorul “Jerry” Gane, cel care a fost ofertat chiar de formația din orașul său, CSU Craiova. Dar până la urmă gruparea olteană l-a ales pe Gigi Mulțescu, un alt tehnician care a fost și pe “Ilie Oana”. Gane a declarat recent că tot mai speră ca situația de la Petrolul să se stabilizeze, iar el să revină pe banca tehnică. Și fundașul Dean Beța a fost printre puținii jucători care și-a exprimat dorința de a continua la Ploiești. Asta numai dacă va fi stabilitate financiară, iar echipa își propune promovarea.

Beța o poate face și din postura de adversar, având în vedere că este dorit de Juventus, trupa antrenată de Oprița, nou promovată în liga a doua. Cel mai căutat pare a fi Abdellah Zoubir, care este pe lista mai multor formații din Liga I, din Europa și chiar din zona arabă. Marocanul așteaptă să devină jucător liber de contract, în timp ce patronul Dan Capră tot mai speră să câștige bani de pe urma lui Zoubir. Victoraș Astafei are șansa să continue în prima ligă. Nou-promovată Gaz Metan Medias vrea să-l convingă, iar “pe fir” a intrat și CSMS Iași. Însă fostul golgeter al Petrolului are căutare și în Cipru, la o grupare din prima divizie. 14 iunie – 5 septembrie este perioada de vară stabilită de Federația Română de Fotbal pentru transferuri la Liga I.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co