Actualitate

Risc însemnat de avalanşă în Bucegi

Salvamontiştii avertizează că în Munţii Bucegi există risc însemnat de producerea avalanşelor. Toate văile sunt periculoase, iar turiştii sunt sfătuiţi să nu urce pe munte. Ninsorilor abundente au determinat crearea unui nou strat de zăpadă afânată, depus peste cel deja îngheţat. Serviciul Salvamont a anunţat că pe o scală de la 1 la 5, riscul de producere a avalanşelor este cotat cu gradul 4, iar la altitudini sub 1800 de metri, cu gradul 2. Pe numeroase pante, stratul de zăpadă este puţin stabilizat şi sunt posibile declansări spontane de avalanşe mari. Cele mai periculoase zone din Bucegi sunt Valea Albă, Valea Caraiman şi Valea Cerbului. În această perioadă, majoritatea traseelor montane sunt închise, aşa că turiştii sunt sfătuiţi să urce pe Platoul Bucegi numai cu instalaţiile de transport pe cablu şi să nu se aventureze. Iarna trecută, numărul acţiunilor de salvare a ajuns, în medie, la aproximativ 10 pe lună, spun salvamontiştii. Mai grav este faptul că a crescut simţitor numărul turiştilor care îşi pierd viaţa în Bucegi, din cauza inconştienţei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co