Românii trebuie să joace

,,Românii trebuie să joace pentru ca România să aibă șanse mari în fața Islandei”. Este părerea fostului mare internațional român, Viorel Modovan, după ce UEFA a stabilit data de disputare a primului baraj. Partida pe care tricolorii o au programată în semifinala play-off-ului, în Islanda, va avea loc pe 8 octombrie. În cazul unui succes, naționala României va întâlni învingătoarea dintre Bulgaria și Ungaria, în deplasare, în noiembrie. Moldovan susține că mai important decât calitatea terenului islandez este ca fotbaliștii români să joace mereu la echipele lor.
Un at fost mare internațional, Gică Popescu, speră ca România să joace acel meci de baraj deoarece în octombrie nu se știe ce situație va fi cu pandemia de Covid-19.
În toamnă vor avea loc și partidele din Liga Națiunilor. Competiția va avea programate câte două runde în fiecare din lunile septembrie, octombrie, noiembrie. Practic, selecționatele implicate în play-off-ul EURO vor disputa câte trei jocuri în octombrie și posibil noiembrie. Miza play-off-ului o reprezintă calificarea la Campionatul European amânat pentru vara lui 2021. Turneul final e programat anul viitor în iunie și iulie.