Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Săniuţa fuge, nimeni n-o ajunge

Sezonul săniuşului a fost deschis la munte chiar de românii care nu au rezistat tentaţiei de a face o coborâte cu sania sau celofanul pe zăpadă. La altitudini mari, iarna şi-a intrat în drepturi, iar vestea că a nins s-a răspândit repede. Turiştii au venit la munte special pentru a testa stratul de omăt de pe derdeluş, iar bucuria a fost mare, atât pentru cei mici, cât şi pentru părinţi. S-au simţit la fel ca în copilărie şi au uitat pentru o zi de grijile cotodiene. Ceva mai sus, tot la Sinaia, însă la Cota 2000, numai cei cu adevărat curajoşi şi echipaţi de iarnă, s-au încumetat să iasă din cabane. Turiştii nu au putut rezista mai mult de 10 minute în crivăţul puternic şi au preferat să admire peisajul, desprins parcă din poveşti, la o cană cu vin fiert, la adăpost. Au fost însă şi câţiva turişti care nu au vrut să renunţe la planurile de weekend au pornit către Vârful Omu, numai că s-au întors repede din traseu, din cauza frigului. Pe Platoul Bucegilor, vântul a suflat cu peste 100 de kilometri pe oră, iar instalaţia de transport pe cablu care face legătura între Buşteni  şi Babele nu a funcţionat la sfârşitul săptămânii, aşa că toţi turiştii au urcat pe munte, la Sinaia. Atât telecabina, cât şi telegondola, au făcut curse de dimineaţa până seara, la capacitate maximă. Deocamdată nici o pârtie nu este practicabilă pe Valea Prahovei, însă zăpada este perfectă pentru săniuş.httpv://www.youtube.com/watch?v=chuRJMzquzc

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co