Sfântul Andrei, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii
Sfântul Andrei este ocrotitorul românilor și aproape un milion de români își serbează onomastica pe 30 noiembrie. Este o zi cu ritualuri complexe legate îndeosebi de muncile pastorale și casnice, cu elemente de cult al morților și acte de influențare magică a norocului în viață și în mod special în căsnicie.
Poporul român este unul plin de tradiții, iar cele pentru ziua de Sfântul Andrei sunt dintre cele mai vechi, transmise din generație în generație, încă din perioada dacilor.
Conform tradiţiilor de Sfântul Andrei, cea mai cunoscută este visarea ursitului. Se spune că, pentru a visa cine le va fi soț, fetele mănâncă turtă foarte sărată înainte de culcare și pun un fir de busuioc sub pernă. Tradiția spune că alesul din vis îi va aduce apă fetei, însă bărbatul va apărea doar dacă măritișul va fi în anul următor. Altfel, tinerele mai au de așteptat, urmând același ritual și la anul.
De sărbătoarea zilei de Sfântul Andrei, se poate prezice vremea pentru anul ce urmează. Se spune că, dacă în noaptea Sfântului Andrei cerul este senin, atunci iarna ce vine va fi una blândă. Însă dacă va fi înnorat, va ploua sau va ninge, atunci urmează o iarnă foarte grea.