Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Șoc într-un liceu din Ploiești! Profesoară înjunghiată de un fost elev

Un incident deosebit de grav petrecut astăzi în Ploiești a reușit să șocheze întreaga comunitate. Andreea Alexe, o profesoară de matematică în vârstă de 43 de ani de la Liceul “Spiru Haret” din Ploiești, al cărei soț este judecător la Judecătoria Ploiești, a fost înjunghiată chiar în fața cancelariei de către un fost elev al școlii. Agresorul, Nițescu Mihai Alexandru, în vârstă de 22 de ani, fusese exmatriculat în 2016 de la acest liceu pentru abateri disciplinare. Mai mult decât atât, fostul elev se afla în stare de ebrietate la momentul comiterii faptei. Acesta a fost prins și dus în arestul Poliției.
Culmea este că agresorul fusese exmatriculat în clasa a XI-a din Liceul “Spirul Haret” din cauza faptului că a amenințat cu cuțitul un coleg de clasă. Polițiștii au întocmit atunci dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și de port fără drept de obiecte periculoase, fiind și sancționat contravențional cu 500 de lei, iar dosarul a fost înaintat Parchetului. Profesoara agresată a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, după un șoc hemoragic provocat de atingerea vezicii prin înjunghiere.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co