Actualitate

Start mondial cu final olimpic

Mâine, la Budapesta, în Ungaria, se va da startul Campionatelor Mondiale de Box pentru tineret. La această competiție va concura și un sportiv ploieștean, Marian Gabriel Șchiopu.

Pugilistul de la Clubul Sportiv Petrolul și-a propus să egaleze cel puțin cea mai bună performanța a sa de până acum, obținută tot în Ungaria. În 2016, Șchiopu a câștigat medalia de bronz la Campionatele Europene de juniori. Dacă va repeta performanța de atunci, boxerul, care va deveni major luna viitoare, va obține și calificarea la Jocurile Olimpice din 2020. Gabi Șchiopu este pregătit de antrenorul emerit Ion Moroiță, antrenor care face parte din delegația României de la Budapesta, în calitate de antrenor secund. Moroiță mai are o amintire legată de capitala Ungariei.

În 1997, Adrian Diaconu, asistat de maestrul ploieștean, obținea bronzul. O medalie pe care fostul campion mondial la box profesionist a transformat-o în argint, în 1999, la Houston.

Delegația României se află de sâmbătă în Ungaria, în această seară fiind programate cântarul oficial și tragerea la sorți a meciurilor. Pe lângă Șchiopu, în ring vor intra și alți trei boxeri români, la categorii diferite și cu șanse la medalii. Competiția la categoria 52 de kilograme, în cadrul căreia va boxa Șchiopu, va debuta în sesiunea de mâine seară, programată să înceapă de la ora 18:00, în România.

Sportivii învingători în primul tur preliminar se vor califica în optimile de finală, programate joi, 23 august, sferturile urmând să aibă loc duminică, 26 august, semifinalele – marți, 28 august, iar finala – în ultima zi a evenimentului, respectiv 31 august.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co