Actualitate

Strada Vaslui din Ploiești, sedusă și abandonată

Despre strada Vaslui din Ploiești, cu ieșiri în străzile Malu Roșu și Ion Neculce, se poate spune că nu și-a meritat nicicum numele de stradă.
Și asta pentru că drumul respectiv nu a fost niciodată asfaltat, deși în zonă stau atât romi, cât și profesori și avocați. În urmă cu o lună și jumătate, oamenii de pe drumul Vaslui au fost în extaz: Primăria Ploiești a decis să introducă sistem de canalizare și apoi să asfalteze strada. După o lună, canalizarea pentru gospodării a fost gata, urmând să se construiască și una pentru apele pluviale. Apoi totul s-a oprit. De circa trei săptămâni drumul Vaslui a fost abandonat, dispărând orice urmă de lucrător.
Deocamdată, potrivit declarațiilor primarului Adrian Dobre, se așteaptă un nou proiect pentru canalizarea apelor pluviale. Până atunci, drumul Vaslui arată mai groaznic ca acum o lună și jumătate, când s-au apucat de el, iar canalizarea din curțile oamenilor încă nu funcționează. Din păcate, autoritățile nu pot da vreun termen aproximativ în care lucrările de canalizare și asfaltare ar putea fi încheiate, bucuria locuitorilor de aici transformându-se, astfel, într-o mare deziluzie.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co