Actualitate

Tablete gratuite cu acces la internet pentru 250.000 de elevi din medii defavorizate

250.000 de elevi ce provin din medii defavorizate vor primi, în curând, tablete cu ajutorul cărora vor învăţa de la distanţă, cu acces gratuit la internet.

Guvernul a alocat 150 de milioane de lei pentru achiziţia de tablete.

Deocamdată achiziția nu a fost realizată, ci doar s-au alocat banii necesari.

În funcție de evaluările care vor fi făcute pe parcurs, numărul elevilor care vor primi tablete ar putea să crească, astfel încât toți cei care în acest moment nu pot participa la sistemul de învățământ online, la lecțiile online, să poată avea această facilitate în cursul acestui an, a spus Ionel Dancă, șeful Cancelariei primului-ministru.

Lecțiile în școli nu vor fi reluate în cursul acestui an școlar, iar reîntoarcerea elevilor în sălile de clasă este preconizată abia din  luna septembrie, însă și acest lucru depinde de evoluția pandemiei.

Cea mai mare problemă în prezent o reprezintă elevii și profesorii de la țară, unde puțini au acces la tehnologie pentru a face față cerințelor Ministerului Educației, care și-a propus ca școala online să devină obligatorie.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co