Actualitate

Tamuz are poftă de fotbal

Aşteptat de toţi suporterii, Toto Tamuz a jucat pentru prima oară după un an de zile. A evoluat în amicalul de la Păuleşti şi a marcat de două ori în victoria cu 9 la 1. A deschis scorul în prima repriză şi a mai punctat o dată, din penalti, în partea secundă. Fotbalistul de 30 de ani se bucură că a jucat din nou şi speră să ajute echipa, în campionat, în cel mult două săptămâni. Fanii prezenţi la meci l-au încurajat pe Tamuz, iar acesta le-a mulţumit pentru susţinere, iar la final au cântat împreună.
La joc a fost şi Vivi Răchită, care a urmărit meciul sprijinit pe bicicletă. În schimb, Leo Grozavu a văzut de la înălţime evoluţia băieţilor săi. El le-a dat indicaţii urcat pe un foişor. Iar fostul antrenor petrolist Ciprian Pura, acum la C.S. Păuleşti, s-a luat de unii jucători că nu joacă simplu.
La Petrolul a jucat şi mijlocaşul de 20 de ani Victor Stână, un internaţional „U21” al naţionalei Republicii Moldova, ce a evoluat ultima dată pentru Zimbru Chişinău. De asemenea, un alt nume nou este cel al fundaşului central Antonio Ristea, 17 ani, un produs al Petrolului, revenit, de curând, după o experienţă în Germania.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co