Imobiliare Valea Prahovei
Sport

Tamuz și Hoban se înfrunta în Israel

Toto Tamuz și Ovidiu Hoban au fost coechipieri la Petrolul Ploiești, iar acum sunt adversari. Tamuz a semnat cu Hapoel Tel Aviv, în timp ce Hoban a adunat destule trofee în tricoul celor de la Hapoel Be’er Sheva. Tamuz a jucat doua sezoane pentru formatia petrolista, 2014-2016, iar la un moment dat a fost si golgeterul echipei.
Dacă la Hoban situația financiară este stabilă, în schimb, ”Tancul” Tamuz a semnat cu o grupare care are mari probleme financiare. Acolo au mai fost românii Pintilii, Bumba și Antal. Tocmai din cauza lipsei banilor, clubul a fost depunctat de FIFA. După o perioadă de inactivitate, atacantul de 28 de ani a semnat cu echipa din Tel Aviv, însă doar până la vară. Nigerianul cu cetățenie israeliană a fost și în atenția campioanei Astra Giurgiu, dar clubul a renunțat la achiziționarea sa.
Trupa lui Șumudică își continuă pregătirea în turneul din Cipru. În al doilea test, Astra a jucat cu echipa secundă a celor de la Spartak Moscova, pe care a învins-o cu 4-0. În primul test, campioana a bătut divizionara secundă cipriotă, Pafos, cu 7-0. Următorul amical al Astrei va fi contra unei alte echipe ruse, din prima ligă de această dată, Ural Ekaterinburg, joc stabilit pentru 22 ianuarie.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co