Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Ţeapă imobiliară de stat

ANL nu este o instituţie serioasă! Asta spun în cor 100 de familii din Ploieşti care aşteaptă de doi ani să se mute în casă nouă în blocuri făcute prin ANL. Încă de anul trecut din noiembrie ar fi trebuit să treacă pragul noilor locuinţe, dar în loc de asta au parte şi acum de discuţii interminabile cu firma constructoare şi de promisiuni din partea reprezentanţilor ANL. Şi asta cu toate că se lucrează pe banii lor, cu care tinerii au grija lună de lună să umple conturile. În plus, în lipsa unei locuinţe personale, cei mai mulţi dau bani pe chirie lună de lună. Apartamentele sunt departe de a fi gata şi oamenii spun că vor intenta proces ANL-ului. În loc să clarifice situaţia, ANL, mandatar cu un commision de 3%,  i-a certat pe oameni că merg pe şantier, deşi nu au acest drept. Tinerii sunt însă disperaţi pentru că termenul a trecut de mult, iar locuinţele lor sunt făcute de mântuială. Geamurile nu se deschid, pereţii sunt strâmbi şi facuţi din materiale care se surpa sub paşii lor. Ceea ce părea o afacere bună, respectiv garsoniere la 25.000 euro sau 57.000 euro un apartament cu trei camere, s-a tranformat într-un coşmar pentru tinerii deveniţi peste noapte diriginţi de şantier pentru propriile locuinţe. Se pare că firma constructoare este insolventă din aprilie 2010 şi cel mai probabil ANL va trebui să scoata întregul proiect la licitaţie pentru a-l prelua altă firmă. Vom reveni cu amănunte în ceea ce priveşte poziţia ANL.httpv://www.youtube.com/watch?v=Aj2zPLtDDtI

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co