Actualitate

Tevile nimanui

Nu puţini au fost conducătorii auto, oarecum neîndemânatici, care au reuşit să între cu maşinile în ţevile „plantate” în capătul unor străzi precum Tudor Vladimirescu, Petru Rareş sau Sondei din Câmpina. Locuri unde, în urmă cu ani de zile, la cererea celor care locuiesc zonă, administraţia locală a luat decizia de a reduce traficul rutier de mare tonaj, prin „înfigerea” unor ţevi în asfalt. Unii s-au bucurat. Traficul greu a dispărut. Alţii, în special şoferii, nu mai vor să facă slalom printre ţevile cu pricină. Nu de alta, dar pe ele se pot vedea urmele, de diferite culori, ale maşinilor care nu au reuşit să treacă printre ele.
Cineva întreba: sunt zonele respective rezidenţiale? Dacă da… ar mai trebui ca cineva să se gândească la un lucru: s-a întâmplat ca maşina de pompieri să nu poată intra pe strada respectivă.
Cine a pus ţevile în mijlocul străzilor? Administraţia locală câmpineană! Ce se poate face? Actualul primar, Horia Tiseanu, a declarat că nu poate scoate ţevile decât dacă are o cerere scrisă din partea celor care trec prin zonă.
Unii reuşesc, alţii nu! Mai mult ca sigur şoferii care nu reuşesc sunt cei care au ceva împotriva ţevilor respective. Acum, că activitatea rafinăriei este aproape inexistentă, poate că cele două artere care ies în Calea Doftanei vor fi din nou aşa cum erau în urmă cu mulţi ani. Spre bucuria şoferilor care nu sunt tocmai îndemânatici.
httpv://www.youtube.com/watch?v=oTePCcgpptw

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co