Pe 23 aprilie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, unul dintre cei mai iubiți sfinți din calendarul popular românesc. Această zi sfântă aduce cu ea nu doar o pomenire a unui martir al credinței, ci și o reînnoire spirituală – o chemare la curaj, la dreptate și la trăirea adevărului creștin.

Sărbătoarea de Sfântul Gheorghe îmbină armonios credința creștină cu tradițiile populare românești. Este o zi a curajului, a începutului și a protecției, în care oamenii își doresc sănătate, prosperitate și belșug în case și în suflete.

Sărbătoarea este asociată nu doar cu aspectul religios, ci și cu o serie de tradiții și obiceiuri străvechi, păstrate mai ales în mediul rural.

În dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, oamenii pun ramuri verzi (de obicei de stejar, fag sau salcie) la porți, ferestre, grajduri și pe crucile de la drum. Aceste ramuri, numite „armindenii lui Sângeorz”, sunt menite să aducă protecție împotriva duhurilor rele și a bolilor.

În multe biserici, după Liturghie, credincioșii primesc ramuri verzi sfințite, simbol al vieții, speranței și protecției divine.

În unele zone ale țării, oamenii se scaldă în ape curgătoare pentru a-și asigura sănătatea tot anul. De asemenea, se crede că în această zi este bine să se înceapă munca câmpului, deoarece tot ce se seamănă după Sfântul Gheorghe rodește din plin.

În noaptea dinainte de Sângeorz, fetele obișnuiau să-și pună sub pernă flori de leuștean sau usturoi pentru a-și visa ursitul. Se credea că visul din noaptea de Sfântul Gheorghe este unul profetic.

Tot în această zi, oamenii se roagă pentru curaj, protecție și izbăvire de necazuri, luând exemplul Sfântului Gheorghe, cunoscut pentru biruința asupra răului și pentru credința sa neclintită.