Sport

Un an fără “Dado”

Vladimir “Dado” Arnautovic a vegheat de sus promovarea Ploieștiului în Liga Națională. Un panou impunător, așa cum a fost și Arnautovic, este prezent în Sala Olimpia. Iar “Dado” se asigură că spiritul baschetului va fi prezent mereu în orașul unde a realizat atâtea performanțe. Astăzi s-a împlinit un an de când “Dado” a plecat dintre pământeni. Bosniacul a părăsit această lume la 30 mai 2015, dar nu înainte de a se asigura că echipa sa de suflet, Asesoft Ploiești, cucerea al 11-lea titlu. Cei care l-au iubit și respectat îi țin memoria vie, iar înaintea derbiului pentru promovare dintre Ploiești și Baia-Mare, toată lumea prezentă a ținut un moment de reculegere. La final, noua trupă a Ploieștiului i-a dedicat succesul și implicit promovarea în Liga Națională.

O echipă proaspătă dar cu destui componenți care au lucrat cu Arnautovic. Cum sunt Burlacu, Ilie, Santana, Căpușan, dar și mai tinerii Dogaru, Dumitrescu și Movileanu. “Pentru Dado” a fost mesajul strigat de Cătălin Burlacu la prima sa performanță că manager al clubului. După euforia succesului, baschetbaliștii au mers sub panoul imens care tronează în Sala Olimpia și s-au pozat cu “îngerul” Dado Arnautovic. Un tablou mai mic asezonat cu florile depuse în memoria lui îl înfățișează pe Arnautovic cu mâna la inimă. Semn că indiferent undeva fi, acest oraș rămâne în sufletul său, iar pământenii trebuie să-i ducă mai departe dragostea pentru baschet.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co