Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Undă verde la investiţii

Este oficial! În parcul Bucov se vor face investiţii majore cu bani de la bugetul local al Ploieştiului deşi instanţa nu s-a pronunţa în subordinea cărei  primării este Parcul Memorial “Constantin Stere”. . Aleşii locali ploieşteni sunt gata să investească 2 milioane de euro din bugetul municipiului în acest obiectiv, dacă administraţia Bucov va elibera autorizaţiile de construcţie necesare pentru implementarea proiectului. Investiţia cuprinde amenajarea unei piste profesioniste de carting, a unui Parc Aventura pe modelul celui din Buşteni, teren de fotbal cu nocturnă, teren de minigolf şi zonă pentru paintball. Din păcate, mare parte din aceste planuri sunt încurcate de litigiul dintre primăriile Ploieşti şi Bucov pentru administrarea zonei. Între timp, conducerea parcului a decis să demareze, mai întâi, proiectele care nu necesită autorizaţie de construire, cum ar fi cele opt aranjamente florale noi sau amenajarea unei zone de paintball. Pentru restul obiectivelor, însă, administraţia parcului este nevoită să aştepte până la pronunţarea instanţei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co