Actualitate

Uriaș cu pașaport românesc

“La vară vom face totul ca să obțină pașaport românesc”. Cel vizat este Ivan Zigeranovic, pivotul de 2,12 si 120 de kilograme. Jucătorul sârb de 30 de ani a semnat un contract pe un sezon și jumătate cu campioana României la baschet masculin. Președintele echipei, Ionuț Georgescu, a spus despre Zigeranovic că vorbește și scrie la perfecție limba română, de aceea vor să-i obțină documentele necesare. Ar elibera, astfel, un loc în echipă pentru un jucător străin. Uriașul de sub panou nu este străin de campionatul românesc, după ce a mai evoluat la Mediaș. Acum este la CSU Ploiești și are ocazia să cucerească atât titlul, cât și Cupa României, trofee de care n-a avut parte până acum. Baschetbalistul a făcut, astăzi, primul antrenament împreună cu Burlacu și ceilalți coechipieri. El a venit de la campiona Poloniei, Turow, unde a bifat și zece meciuri în Euroligă. Managerii Asesoftului au intrat în posesia cărții verzi, așa că jucătorul a fost legitimat și va avea parte de un debut fierbinte, mâine seară, în Sala Olimpia. Formația ploieșteană are derbiul tradițional cu Universitatea Cluj, o înfruntare pe care alb-albaștrii vor să o câștige neapărat. Și cu ajutorul lui Zigeranovic, care este anunțat titular, el fiind pregătit și din punct de vedere fizic să intre de la început. Ploieștenii îi vor înfrunta pe ardeleni, care etapa trecută au produs surpriza, câștigând la Steaua, liderul campionatului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co