Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Următorul adversar în ”vizorul” petrolist

Următorul adversar al Petrolului joacă în această seară, la Pitești. Este vorba despre Energeticianul și cu singuranță că staff-ul condus de Leo Grozavu va viziona evoluția trupei antrenate de Cristi Dulca în confruntarea cu F.C. Argeș.

Petrolul se află în criză de rezultate, dar situația se poate inversa dacă fotbaliștii se vor impune în următorul joc. Cu o pauză competiţională ceva mai lungă, în condiţiile în care meciul cu Chindia Târgovişte, contând pentru etapa a cincea a Ligii 2 Casa Pariurilor, a fost amânat, petroliştii pregătesc în amănunt următoarea confruntare din campionat. Ei vor juca, în deplasare, la Energeticianul Petroșani. Meciul se va disputa sâmbătă, pe stadionul „Jiul”, de la ora 15.00, şi va reprezenta, cu siguranţă, o înfruntare extrem de grea pentru Grozavu și jucătorii săi.

„Lupii” se antrenează în formulă completă, una dintre priorităţi fiind integrarea cât mai rapidă a jucătorilor sosiţi în ultima perioadă. Mai ales că este de aşteptat ca unii dintre aceştia să facă parte din lotul pentru deplasarea de la Petroşani. Pe ultima sută de metri a perioadei de transferări, F.C. Petrolul s-a despărţit, provizoriu, de trei dintre tinerii jucători din lot. Astfel, Alex Nica va merge la Daco-Getica Bucureşti, Andrei Rus va evolua la Academica Clinceni, iar Cosmin Lambru a fost detaşat la formaţia de eşalon judeţean C.S. Blejoi.

În toate cazurile, împrumuturile urmează să se întindă până la finalul acestui campionat, dar cu posibilitate de revenire în pauza de iarnă. Pe de altă parte, juniorul de 16 ani Mario Bratu a semnat un contract de jucător profesionist cu Petrolul Ploieşti, valabil pentru următoarele trei sezoane. Bratu a debutat, de altfel, pentru prima echipă pe parcursul stagiunii trecute a Ligii a III-a, iar în perioada următoare va evolua pentru echipa de Juniori „under 19” a clubului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co