Imobiliare Valea Prahovei
Administratie

Vanzari scazute pe Valea Prahovei

Dacă la Câmpina, în această perioadă, comercianţii au scos un profit frumos, în oraşele de pe Valea superioară a Prahovei, vânzările au fost slabe. Chiar dacă producătorii din pieţe au lăsat preţurile la nivelul celor de anul trecut, oamenii nu s-au înghesuit la tarabe. Criza finaciară face ravagii, spun comercianţii, care se aşteptau ca marfa să le fie cumpărată în această perioadă. S-au înşelat. Verdeaţa, legumele şi fructele zac pe tarabe şi abia dacă apar câţiva clienţi pe zi. Anul acesta, consumatorii au fost mult mai atenţi la cheltuielile pentru sărbătorile pascale şi au ales produse cât mai puţine şi categoria celor cu preţ foarte scăzut. Roşiile, castraveţii, gogoşarii, pătrunjelul şi ceapa sunt doar câteva dintre produsele care zac pe tarabe fără să fie vândute. Nici fructele nu au prea mare căutare, deşi preţurile se negociază. Şi comercianţii de brânzeturi se plâng că afacerea merge prost în această perioadă. În alţi ani, înaintea sărbătorilor pascale, clienţii dădeau năvală să cumpere caşcavea, brânză de burduf sau urdă, însă acum lumea abia dacă mai cumpără câte o bucăţică din fiecare.
Surprinzător, în pieţele din Sinaia şi din Buşteni, nu a existat carne de miel. Cei care au venit să cumpere sau trezit că nu au de unde.Abia a fost de găsit în câteva magazine, însă şi acolo marfa s-a epuizat repede, deoarece comerccianţii au adus carne de miel în cantitate mică.
În aceste condiţii, majoritatea celor care au vrut să aibă pe masa de paşte drob şi ciorbă de miel au ales o soluţie de ultim moment. Au mers la ciobani şi au cumpărat de acolo carne. Ai de unde alege, iar preţul este mai convenabil decât în magazine. De exemplu, dacă în oraş, un kilogram de carne de miel s-a vândut cu 18 lei, cine a cumpărat de la ţărani a plătit 15 lei pe kilogram. Mai mult, aici s-a putut negocia la preţ, în funcţie de cantitatea cumpărată de client.
httpv://www.youtube.com/watch?v=AqU3Kxw2dC4

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co