Actualitate

Vară în noiembrie pe Valea Prahovei

Mii de turişti au urcat în weekend pe platoul Bucegi. A fost aglomeraţie la telecabina din Buşteni, iar instalaţia a făcut curse de dimineaţa şi până seara din oraş către Babele. La peste 2.200 de metri altitudine vremea a fost călduroasă, la fel ca într-o zi de vară. Fie că au coborât cu bicilcletele pe trasee sau sau au luat cărările de munte la pas, toată lumea a profitat de zilele superbe de toamnă. La înălţimi, termometrele au arătat 18 grade celsius, iar majoritatea oaspeţilor s-au văzut nevoiţi să renunţe la hainele groase. Cabanierii, care stau de-o viaţă pe munte, spun că este pentru prima dată când, la jumătatea lunii noiembrie, este atât de cald. În mod normal, în această perioadă, traseelele erau deja închise şi pline cu nămeţi. Cabanierii spun că au avut încasări spectaculoase în acest sfârşit de săptămână, iar gradul de ocupare la cazare a fost de 100%. Şi la telecabina care face legătura între platoul Bucegi şi Peştera a fost aglomeraţie mare, iar turiştii s-au răcorit în grotă, deoarece aici temperatura nu a depăşit 5 grade celsius.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co