Actualitate

Verdictul Comisiei decide adversara

CS Blejoi aşteaptă verdictul Comisiei de Disciplină pentru a vedea cu cine joacă în semifinalele Cupei Romăniei ediția 2018-2019. Va fi Tricolorul Breaza sau CS Cornu în condițiile în care Tricolorul a fost învingătoare pe teren, dar echipa din Cornu a formulat o contestaţie şi aşteaptă răspunsul. Tragerea la sorți a fost la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova unde s-au stabilit meciurile contând pentru semifinalele Cupei, faza judeţeană. Partidele se vor disputa într-o singură manşă, pe teren neutru, în 22 mai. Bănești Urleta va înfrunta CSO Plopeni într-un derbi al ierarhiei prahovene. Asta pentru că, în campionat, băneștenii ocupă locul secund, iar plopenarii sunt pe ultima poziție a podiumului. Campioana Ligii A Prahova este, în acest sezon, Clubul Sportiv Blejoi. Gruparea de lîngă Ploiești și-a asigurat matematic câștigarea campionatului și prin asta prezența la barajul de promovare în liga a treia. Trupa antrenată de Răzvan Vlad a câștigat fără probleme la Cornu și, cu această victorie, este noua campioană a județului. Asta și pentru că blejoienii urmează să-și mai adauge trei puncte în cont etapa următoare. Totul în urma retragerii din campionat a echipei din Ceptura așa că avansul de 10 puncte avut acum nu mai poate fi pierdut de formația blejoiană.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co