Veşnicul coşmar al ploieştenilor, străzile şi gropile lor

Deşi asfaltarea de pe Bulevardul Independenţei, din Ploieşti, abia s-a încheiat, multe artere sunt pline de gropi sau încă în proces de „modernizare”, iar în alte zone sunt lucrări pentru introducerea rețelei de apă și canalizare. Aproape toate străzile din oraş sunt pline de gropi, unele chiar și de peste un metru. Ploieştenii sunt revoltaţi.
Între timp, publicaţia actualitateaprahoveană.ro informa că Bulevardul Independenței din Ploiești urmează să intre din nou în reparații, la nici două săptămâni de la încheierea lucrărilor de „modernizare”. Iar asta pentru că la final, s-a descoperit că, pe câteva tronsoane, covorul asfaltic este deja denivelat. Surse APH informează că materialele cu care s-a executat asfaltarea nu au fost conforme cerințelor tehnice. Asta înseamnă trafic infernal, o bandă de preselectare desființată, așa cum ne-am obişnuit în ultimul an de zile de trafic pe principala arteră a reședinței de județ.