Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Ziua Pamantului, sarbatorita de elevi

Astăzi, elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Generală „Principesa Maria” din Sinaia au desfăşurat mai multe acţiuni dedicate Zilei Pământului. Alături de ei au fost reprezentanţii Ocvolului Silvic, ai Parcului Natural Bucegi şi ai Asociaţiei „Floare de Cloţ”. Dacă în anii trecuţi, micuţii învăţau în această zi tot felul de lucruri importante legate de protejarea pământului şi făceau referate sau lecţii deschise despre acest subiect, anul acesta cadrale didactice s-au gândit să-i mobilizeze pe tineri. Astfel, elevii au fost echipaţi corespunzător şi fiecare clasă a primit sarcini precise. Dacă prichindeii au plantat flori şi au înfrumuseţat spaţiile verzi din curtea instituţiei de învăţământ, cei mai mari au mers în diferite zone pentru a aduna gunoaiele. Înainte de a porni la treabă, elevii au primit şi indicaţii preţioase.
Pentru a avea spor, tinerii au primit răcoritoare, iar apoi şi-au început activităţile. Cei din clasele primare au fost bucuroşi că au avut ocazia să planteze flori. Ştiu că trebuie să protejeze pământul şi nu au o impresie tocmai bună despre cei care aruncă gunoaiele la întâmplare, în loc să le depoziteze în containere speciale.
Dacă micuţii s-au ocupat de de flori, reprezentanţii Ocolului Silvic au plantat puieţi de brad în curtea instituţiei. După ce şi-au terminat aici treaba au pornit la drum cu cei mai mari pentru a aduna deşeurile aruncate de alţii.
Aparută în 1970, Ziua Pământului simbolizează lupta împotriva poluării şi a problemelor climaterice. În primul an, Ziua Pământului a fost celebrată de circa 20 milioane de cetăţeni americani, în marea lor majoritate studenţi.Acum, Ziua Pământului este sărbătorită de sute de milioane de oameni, din zeci de ţări, şi a devenit un eveniment educativ global, o ocazie de a atrage atenţia asupra problemelor de mediu.
httpv://www.youtube.com/watch?v=nJ5icmPmWPU

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co