Accesul dintre biserică și cimitirul din Puchenii Mari, blocat de DN1

Locuitorii comunei Puchenii Mari sunt, parcă, blestemați. Montarea separatoarelor de sens care urmează să traverseze întreaga localitate va rupe comuna în două. Chiar și acum, din cauza absenței refugiilor pentru viraje spre drumurile județene, este aproape imposibil să transporți morții de la biserică la cimitir, cele două aflându-se pe părți opuse ale Drumului Național 1.
Dat fiind traficul intens din zonă și numărul mare de accidente, primarul Constantin Negoi, în parteneriat cu Consiliul Județean, a demarat proiectul construcției unui centru medical de urgență SMURD, care va fi amplasat chiar lângă postul de Poliție al comunei.
Pasarelele de pe raza comunei sunt folosite doar de către elevi, bătrânii și femeile cu copii riscându-și viețile în fiecare zi la traversarea celui mai circulat drum național din țară. Din această cauză, accidentele mortale în care au fost implicați pietoni și bicicliști din Puchenii Mari au atins cote alarmante.