Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Adrenalină la poalele Bucegilor

Distracţie şi adrenalină pe Valea Cerbului din Buşteni  la cel mai mare spectacol moto al toamnei. Sute de pasionaţi de off road pe două sau patru roţi şi-au potolit setea de adrenalină şi au trăit periculos pe traseele pline de noroaie de la poalele Bucegilor. Toţi participanţii au trăit periculos, deoarece traseele au reprezentat adevărate provocări pentru ei. Având ca slogan „Fără scenarii, fără actori, totul se întâmplă în faţa ta”, concursurile s-au transformat într-un spectacol extrem de bună calitate, spre bucuria spectatorilor entuziasmaţi. În cadrul festivalului a avut loc şi o etapă din Cupa „X Country”, dar şi Campionatul Naţional de Enduro, concurs la care s-au întrecut cei mai buni piloţi din România. Cursa a fost extrem de spectaculoasă, deoarece concurenţii au avut de stăbătut un traseu ce a trecut, în mare parte, printr-un pârâu. Leonard Doroftei a rămas impresionat de spectacolul moto de pe Valea Cerbului şi s-a declarat un fan împătimit al acestui sport. Deşi tentaţia de a se urca pe un astfel de motor a fost mare, „Moşu” nu a încercat să conducă unul. Se gândeşte să-şi cumpere unul, însă nu înainte de a cere permisiunea soţiei sale. La sfârşitul celor trei zile şi două nopţi de adrenalină şi spectacole live susţinute de mai multe trupe rock în mijlocul naturii, organizatorii au tras linie şi au hotărât ca acest eveniment să devină o tradiţie la Buşteni.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co