Actualitate

Concluzii după Bacalaureat

Prezent la lucrările Congresului Național al Învățățorilor care are loc la Bușteni, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, că Bacalaureatul din 2013 trebuie să fie diferenţiat cu “rute profesionale” şi că vor fi organizate mai multe simulări ale acestui examen. Ministrul a spus că rezultatele din acest an de la Bacalaureat indică faptul că la liceele teoretice promovabilitatea a fost de peste 70-80%, în timp ce la liceele industriale, de 20-24%. Ecaterina Andronescu a mai adăugat faptul că la repartizarea computerizată, în liceele tehnologice nu ajung cei mai buni elevi, iar în sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului de anul acesta, rezultatele candidaţilor din promoţiile anterioare sunt mai slabe decât ale celor din promoţia 2012, ceea ce a determinat scăderea promovabilităţii. La această sesiune, absolvenţii promoţiei 2012 de la filiera teoretică au avut promovabilitate de 80-84%, faţă de doar 15-20% la cei din anii anteriori, a precizat demnitarul.

Andronescu a adăugat că va încerca, din anul şcolar viitor, să intensifice inspecţiile şcolare, în special la materiile pentru Bacalaureat, şi să organizeze mai multe simulări ale examenului și că pe durata vacanţei va fi intensificată pregătirea specială pentru elevii care au fost respinşi în prima sesiune. Intr-o asemenea situatie se va efectua pregătire specială cu elevii pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, iar la sfârşitul luni august se preconizează o sesiune extraordinară a Senatului, care să se materializeze cu o nouă formă a Bacalaureatului în 2013.
Noul Bacalaureat ar presupune introducerea de probe scrise diferenţiate în funcție de profil și filieră. La nivel naţional, pomovabilitatea la sesiunea din iunie-iulie din acest an a fost de 43,04% înainte de soluţionarea contestaţiilor, cu 1,43 la sută mai mică faţă de 2011.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co