Sport

Dado, lângă Toni

Imaginea lui Vladimir Arnautovic stă la loc de cinste. În Sala Sporturilor Olimpia acolo unde “Dado” a multiplicat performantele baschetului ploieștean. Regretatul antrenor și jucător sârb al fostei campioane CSU Asesoft Ploiești este prezent printr-un banner imens. Realizat cu ajutorul foștilor colegi Cătălin Burlacu, Ionuț Georgescu, Mirela Oprea dar și prin sprijinul Clubului Sportiv Municipal.

Imaginea lui “Dado” a fost amplasată în dreapta lui cu Toni Alexe, bunul său prieten, decedat în 2005, în urma unui tragic accident de mașină. Prin această realizare se aduce un omagiu celui mai de succes antrenor din istoria baschetului românesc de club. Un om care a crescut generații de campioni și care a oferit, prin puterea exemplului său, continuitate acestui sport în Ploiești. Vladimir Arnautovic s-a născut pe 2 decembrie 1971 și a decedat pe 30 mai 2015 la doar o zi după ce echipa sa câștiga ultimul titlu național.

Arnautovic a cucerit 8 titluri de campion, 3 Cupe ale României și o Supercupă alături de gruparea ploieșteană dar și un event din postura de jucător, în 2004. De numele său se leagă cea mai glorioasă eră din istoria baschetului ploieștean, care și-a atins apogeul la începutul anului trecut prin calificarea în „Last 32” EuroCup și, ulterior, prin câștigarea celui de-al 11-lea titlu într-o perioadă de 12 ani, record absolut pentru sportul cu mingea la coș din România. Astfel, „Dado” Arnautovic revine alături de cei care l-au cunoscut, l-au iubit, l-au respectat și pe care i-a făcut fericiți, în Sala Sporturilor Olimpia.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co