Actualitate

După un cincinal în liga secundă

Tavi Grigore a revenit după un an și jumătate pe banca Petrolului, însă în liga secundă s-a întors după un cincinal. Iunie 2013 este perioada ultimului joc pe banca tehnică a unei echipe de eşalon secund pentru Octavian Grigore, conform statisticii celor de la ziarulprahova.ro.

Aşadar, antrenorul de 54 de ani, fotbalist emblematic al ”lupilor”, deoarece a purtat doar tricoul galben-albastru în peste 400 de partide în prima ligă, s-a întors în liga a doua după o pauză de peste cinci ani de zile! În acea vară din 2013, Tavi încheia cu un eşec meciul susţinut de Dunărea Galați, echipa sa de la acel moment, în faţa Sportului Studenţesc.

Între timp, ambele echipe au dispărut, situație pe care, din păcate, Grigore a trăit-o și la alte echipe pe la care a lucrat. Cele mai importante nume sunt SC FC Petrolul, Chimia Brazi, FCM Târgovişte sau Fortuna Brazi.

Acum, Tavi a redevenit antrenor principal al celor de la FC Petrolul Ploieşti în eşalonul secund și a trecut cu bine de primul test. L-a ajutat echipa și, în special, atacantul Sergiu Arnăutu, cel care fusese exclus din lot de Leo Grozavu. Atacantul petrolist a înscris de două ori și a adus echipei un succes care o menține aproape de podium.

Vârful de atac de 28 de ani a bifat din nou o dublă la acest nivel după o perioadă de aproape doi ani de zile. Ultimul meci în care Arnăutu a reuşit să marcheze de două ori la liga secundă a fost în decembrie 2016, pentru fosta sa trupă, Luceafărul Oradea. Arnăutu are șansa unor noi reușite în următorul joc de campionat.

La începutul săptămânii viitoare, Petrolul înfruntă Farul, pe ”Ilie Oană”, iar biletele pentru acest joc sunt disponibile la punctul de vânzare de la stadion, inclusiv în ziua partidei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co