Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Municipalitatea ploieșteană, pregătiri pentru sărbătorile de iarnă

Primăria Ploiești a început deja discuțiile pe tema iluminatului ornamental și programului evenimentelor din perioada 1 – 31 decembrie.
A apărut însă și o problemă, respectiv aceea că bugetul alocat pentru concertele de sărbători necesită o suplimentare, pentru că fondurile rămase în acest moment sunt cam la jumătate față de anul trecut.
Deși la începutul anului municipalitatea a aprobat suma de 1,7 milioane de lei pentru toate evenimentele programate să aibă loc în Ploiești în 2018, banii sunt insuficienți pentru organizarea spectacolelor de Crăciun și Revelion.
Mai exact, potrivit bugetului aprobat, suma prevăzută pentru sărbătorile de iarnă 2018 – 2019 este de aproape 1265.000 de lei, în condițiile în care anul trecut la acest capitol se alocau fonduri de două ori mai mari.
Primarul Adrian Dobre a explicat pentru postul Valea Prahovei TV că anul acesta bugetul primăriei a fost mult mai comprimat în urma deciziilor adoptate de Guvern și nu toate serviciile de utilitate publică au fost finanțate până la finalul anului.
El nu a putut promite ploieștenilor că vor avea cu siguranță concerte de Crăciun și Anul Nou, ca în anii precedenți.
Edilul este însă optimist și spune că are soluții, în contextul în care municipalitatea va mai primi de la Direcția Locală a Finanțelor Publice o sumă de bani.

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co