Actualitate

Fără public, fără victorie

România rămâne neînvinsă pe arena Ilie Oană din Ploiești. Însă ultimul rezultat, 0-0, cu Muntenegru, meci jucat fără public, a fost mai degrabă unul negativ în debutul noii competiții europene Liga Națiunilor. A fost și cu ghinion având în vedere că antrenorul Cosmin Contra i-a pierdut chiar în timpul jocului pe fundașul Vlad Chiricheș și pe mijlocașul Mihai Pintilii.

Echipa națională se află în Serbia, unde în această seară, va juca al doilea joc din această grupă, împotriva Serbiei. Chiar dacă s-a împiedicat de Muntenegru, Contra mizează pe tricolori, pe care îi crede în stare să se impună pe stadionul Partizan, din Belgrad.
La antrenamentul oficial, desfășurat în fief-ul ”partizanilor” pe parcursul unei ore, au participat toți jucătorii pe care selecționerul Contra îi are la dispoziție pentru duelul cu Serbia. Antrenamentul a fost unul în care s-a pus accentul pe fazele de finalizare și jocul rapid, din cât mai puține atingeri.
În luna noiembrie, România va reveni la Ploieşti pentru ultimul joc “acasă” din această competiţie, cel împotriva Lituaniei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co