Grădiniță privată fără autorizație, amendată de pompieri
74 de școli și grădinițe din Prahova, din care 13 în Ploiești, nu au încă autorizație de securitate la incendiu, a precizat conducerea Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.
Potrivit colonelului Mihai Drăgan, inspector șef al ISU Prahova, pompierii au amendat o grădiniță privată din Ploiești cu suma uriașă de 60.000 de lei pentru că funcționa fără autorizație de securitate la incendiu. Mai mult decât atât, conducerea grădiniței private i-a alungat pe pompierii veniți în control, aceștia fiind nevoiți să se întoarcă cu polițiștii a doua zi ca să poată verifica grădinița.
Potrivit prefectului Prahovei, Mădălina Lupea, în județ au mai rămas doar cinci unități de învățământ cu WC-uri în curte și fără apă potabilă curentă. Este vorba despre grădinițele din Șotriile și Posada și școlile din Podenii Noi, Șoimari și Provița de Sus.



