Leul slab scumpeste alimentele
Toate alimentele de bază aduse din import vor fi mai scumpe de luna viitoare din cauza deprecierii monedei naţionale. Menţinerea sau chiar creşterea cursului de schimb al monedei europene pentru o perioadă mai mare de trei săptămâni va arunca în aer preţurile la produsele alimentare şi nu numai. Cei din Industria Alimentară avertizează asupra posibilităţii scumpirii alimentelor cu 15% sau chiar 20% în aceste condiţii. Mulţi îşi calculează bugetul şi realizează că abia le mai ajunge pentru a duce un trai decent. Fac economii şi cumpără numai strictul necesar, pentru că mai au de plătit factura la încălzire, curentul, telefonul şi medicamentele. Pensionarii se gândesc cu groază la scumpirile ce se anunţă. Cei mai norocoşi dintre ei sunt ajutaţi financiar de copii, pentru că altfel nu se puteau descurca din pensia lunară.
România este dependentă în proporţie de 70% de importurile de carne de porc, ceea ce va duce şi la scumpirea mezelurilor şi a celorlalte preparate din carne. De asemenea, importăm anual peste un milion de litri de lapte, ceea ce reprezintă peste 30% din necesarul pentru consum şi procesare. Să nu uităm nici faptul că, din cauza decimării sectorului serelor, România nu mai este capabilă să-şi asigure necesarul de legume şi fructe decât trei luni pe an. Pe lângă importurile plătite în euro, afectaţi vor fi şi cei care au rate la bănci sau salariaţii care primesc bani în lei.
httpv://www.youtube.com/watch?v=dhEF2Ex2EzI



