Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Mai aproape de “naționale”

Primul campionat de table organizat în stațiunea Bușteni se apropie de final. Pe parcursul a 4 săptămâni, peste 60 de iubitori ai jocului cu zaruri s-au luptat pentru a obține cât mai multe puncte care le vor permite calificarea în etapa națională.

Concurenții spun că au avut parte de o competiție rară, foarte bine organizată, în cadrul căreia au socializat, dar s-au și luptat din răsputeri pentru fiecare punct.

Etapele competiționale s-au desfășurat pe parcursul a patru săptămâni în fiecare zi de marți și miercuri, conform unui grafic stabilit prin tragere la sorți. Sistemul de joc a fost cel elvețian, care presupune aruncarea zarurilor printr-un tobogan special, câștigătorii fiind desemnați pe baza punctajului final și a meciurilor de departajare în cazul egalității.

Etapa locală va lua sfârșit pe 12 decembrie, urmând ca primii 20 de jucători să participe la finala care se va desfășura în Bușteni. Aceasta va avea loc în perioada 18–21 decembrie și va aduce în fața tablelor concurenții calificați în celelalte etape locale din țară.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co