Marsul disperarii
Peste 1.000 de bugetari si pensionari prahoveni au cerut astazi la unison demisia Guvernului. Oamenii sunt nemultumiti de diminuariile salariilor si pensiilor si si-au strigat indignarea in fata Prefecturii Prahova. Suparati ca le-a ajuns cutitul la os, pensionarii au fost cei mai inversunati. Si bugetarii au ajuns la capatul rabdarii. Angajati ai primariilor din tot judetul, ai Consiliului Judetean Prahova, cadre medicale si profesori, angajatii Penitenciarului din Ploiesti, toti au iesit in strada. De data asta, protestatarii nici nu au mai vrut sa discute cu prefectul, pentru ca de fiecare data cand au facut-o nu s-a rezolvat nimic. Bugetarii sunt pregatiti sa recurga, in ultima instanta, la greva generala. Inversunarea oamenilor a crescut atat de mult incat protestul s-a transformat intr-o miscare de strada. Oamenii au blocat pentru mai bine de o jumatate de ora bulevardul. Traficul a fost oprit si toata lumea a fost nevoita sa astepte. La solicitarea liderilor de sindicat protestatarii s-au retras, intr-un final, in fata Prefecturii, unde au improvizat o… cutie a milei pentru Elena Udrea ca sa isi poata plati datoriile. Manifestantii au cerut demisia Prefectului de Prahova, pe care l-au indemnat sa fie solidar cu bugetarii si pensionarii.