Actualitate

Medic cercetat pentru luare de mită

Un medic din Câmpina a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, dupa ce procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au finalizat cercetările. Anchetatorii spun că în perioada ianuarie – noiembrie 2013, în calitate de şef al Secţiei Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Câmpina, a primit cu titlu de mită suma totală de 2.080 lei de la 5 paciente în vederea efectuării unor acte specifice atribuţiilor de serviciu, ori, după caz în vederea încălcării atribuţiilor de serviciu, prin efectuarea unor întreruperi de sarcină atât cu respectarea legii, cât şi cu încălcarea dispoziţiilor legale.

A fost identificată, de exemplu, la o pacientă, o sarcină al cărei curs a fost întrerupt la împlinirea a 16 săptămâni, în condiţiile în care operaţiunea putea fi efectuată în mod legal până la atingerea unei limite maxime de 14 săptămâni. Pentru a justifica efectuarea avorturilor, inculpatul a completat în fals fişe de spitalizare cu date neconforme realităţii, fiind menţionată în mod invariabil luna a II-a de sarcină, în condiţiile în care, în cazul a trei paciente, vârsta reală avută la momentul efectuării avortului depăşea acest prag.

În prezent inculpatul nu îşi mai desfăşoară activitatea în cadrul Spitalului Municipal Câmpina, raporturile de serviciu încetând în luna noiembrie 2013, prin demisie.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co