Merită parlamentarii pensii speciale?
Cu un simplu vot și-au mărit pensia! Este vorba bineînțeles despre parlamentari care s-au gândit că merită și pensii speciale, nu doar salarii mari și alte beneficii. Astfel, un politician cu trei mandate de parlamentar se va putea bucura la bătrânețe de o pensie de aproximativ 4.000 de lei. Bineînțeles, acești bani se adaugă la cei la care fiecare angajat are dreptul, în funcție de meseria pe care a practicat-o și anii în care a cotizat la stat.
Însă legea a trecut în Parlament fără probleme, cu 303 voturi „pentru”, 124 „împotrivă” și două abțineri. Oamenii nu sunt de acord cu această majorare „specială”. Urmând exemplul parlamentarilor, și primarii consideră că ar trebui să beneficieze de pensii speciale, potrivit anunțului făcut zilele trecute de către liderii Asociaţiei Comunelor din România.