Actualitate

Noua secție de anchetare a magistraților este operațională

Moment istoric, am putea spune, pentru sistemul judiciar românesc. Mult așteptata secţie de anchetare a infracţiunilor din justiţie, înființată la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a devenit operaţională începând de ieri.
În cadrul acesteia va lucra și Adina Florea, propusă de ministrul Justiţiei să preia conducerea Departamentului Național Anticorupție, în calitate de procuror cu funcţie de execuţie.
Aceasta a primit undă verde să facă parte din această secție de către o comisie formată din membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Adina Florea a precizat însă în mod public faptul că înscrierea ei pentru un post de procuror de execuţie în Secţia de anchetă a magistraţilor nu este o variantă de rezervă și a reiterat ideea că, în cazul în care va fi acceptată de Klaus Iohannis la DNA, va merge acolo.
Secţia de anchetare a infracţiunilor din justiţie este condusă de un procuror şef, provenit din rândurile Parchetul General. De asemenea, pe funcţii de execuţie vor lucra şi alți trei procurori din cadrul unor instanțe din țară.
Guvernul a adoptat, pe 10 octombrie, ordonanţa de urgenţă pentru operaţionalizarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie. Potrivit ministrului Justiției, dosarele de la DNA în care sunt investigaţi magistraţi se vor muta la Ministerul Public.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co