Omagiu adus celor care au pierit pe munte

Au urcat pe munte chiar în zi de sărbătoare pentru a le aduce un omagiu celor care de-a lungul anilor au pierit la înălţime. Este vorba despre 2 salvamontişti din Buşteni care ieri au mers pe crestele Masivului Bucegi. Meseria i-a făcut să vadă multe în trecut….turişti accidentaţi, dar şi persoane care s-au stins din viaţă din dorinţa de a descoperi frumuseţile muntelui. Mulţi au fost salvaţi chiar de ei, însă mulţi s-au stins din viaţă înainte ca salvatorii montani să ajungă la ei. Pentru aceştia din urmă, cei 2 reprezentanţi ai Salvamontului Buşteni, au urcat la înălţime şi au aprins câte o lumânare…Misiunea lor nu a fost una tocmai uşoară. Dacă nu cunoşti bine muntele, poţi oricând să sfârşeşti tragic. Salvamontiştii au vrut să verifice şi starea văilor abrupte. Sunt amatori de senzaţii tari care urcă în fiecare an pe munte şi coboară cu schiurile în locuri greu accesibile. Oamenii muntelui au verificat porţiunile de pe versantul estic al Masivului Bucegi, acolo unde schiorii profesionişti vin în fiecare an. Toate văile au fost verificate cu atenţie de salvamontişti. Pericolul avalanşelor este aproape trecut, însă orice ieşire pe schiuri pe văile alpine trebuie făcută cu grijă şi cu echipament corespunzător.
httpv://www.youtube.com/watch?v=GHl4-iL17ag