Peste 1300 de intervenții ale salvamontiștilor, în vacanța de iarnă

Record nedorit în istoria Salvamont România! În doar 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat 167 de apeluri de urgență, care au mobilizat echipe din toată țara.
Numărul alarmant de intervenţii ale salvamontiştilor este cu adevărat îngrijorător şi evidențiază riscurile și provocările cu care se confruntă cei care aleg să petreacă timp în zone montane, mai ales în sezonul de iarnă.
Jandarmii montanii au intervenit în peste 1300 de cazuri de la începutul vacanței de iarnă. De asemenea, au fost primite 68 de apeluri pentru informații despre trasee turistice. Pentru toţi cei care aleg să se aventureze în munți este bine să o facă în siguranță și să respecte recomandările salvamontiștilor.
Conform publicaţiei republikanews.ro, din cele 167 de apeluri, cele mai multe au fost primite de Salvamont Predeal (31), Brașov (15) și Lupeni (13). În urma acestor intervenții, au fost salvate 180 de persoane, iar peste 120 au avut nevoie de transport la spital. Dintre acestea, 66 au fost preluate de ambulanțe și elicoptere SMURD, iar restul au fost transportate de aparținători.