Sport

Ploaie de staruri

Ploaia abătută asupra Ploieștiului a adus și o pleiadă de vedete din handbalul feminin. Naționala României se antrenează la Ploiești timp de o săptămână. Tricolorele și-au făcut apariția pe rând, în cantonamentul centralizat. Paula Ungureanu a venit împreună cu Denisa Dedu, “tigroaicele” Oana Manea și Aurelia Brădeanu și-au făcut apariția cu mașina de la club, iar Cristina Neagu și Patricia Vizitiu au sosit în “scuderia” celei considerate “Messi” de pe semicerc. Naționala României este singura echipă calificată la Olimpiada de la Rio și, într-un sondaj de opinie, peste 70 la sută dintre români își doresc ca Neagu să fie port drapelul României în Brazilia.

După un sezon suprasolicitant presărat cu performanțe remarcabile, principala grijă a staff-ului tehnic este să elimine oboseala acumulată de fete. Antrenorul secund Costică Buceschi este convins că România se va califica la Europeanul din Suedia. La Sala “Olimpia”, tricolorele pregătesc dublă cu Lituania – 1 iunie la Kaunas-, și Belarus – 4 iunie, la Piatra-Neamț. România mai are nevoie de o victorie pentru a-și asigura prezența la turneul suedez.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co