Actualitate

Ploieștiul mai vrea o minune

O noua victorie ar lansa campioana României la baschet spre locul 2 în grupă. Ceea ce părea la un moment dat incredibil poate deveni credibil dacă CSU Asesoft câștigă în fața Valenciei. Mohammed și coechipierii au motive să creadă într-o nouă victorie de senzație. Cooper, Flowers, Runkauskas sunt în formă maximă în timp ce oaspeții vor fi lipsiți de doi oameni de bază, iar în acest sezon, n-au reușit nicio victorie în deplasare.

Principalul Dado Arnautovic spune că jucătorii sunt pregătiți pentru un nou meci de excepție și încrezători în șansele lor după mega-surpriza din Spania care a însemnat și schimbarea antrenorului principal cu cel secund. Înaintea meciului revanșă ambele echipe au avut meciuri și în campionat, câștigate de amândouă. Tot ambele au făcut și achiziții înaintea meciului retur.

Ploieștenii îl așteaptă pe Ștefan Pot, un baschetbalist de doar 20 de ani, care, până la urmă, va veni în această seară. Iar spaniolii au achiziționat un ucrainean, însă ambii sunt în așteptarea actelor. Valencia se află în Ploiești și după masă și odihnă s-a deplasat la Sala Olimpia pentru antrenamentul oficial. Înaintea derbiului pentru locul doi, grupa N este condusă de Lokomotiv Rostov care va juca împotriva lui Nancy.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co