Premierea columbofililor!

Multă pasiune şi mulţi bani investiţi în acest sport! Iată două coordonate ale activităţii care s-a desfăşurat în comuna Băneşti, o festivitate la care au participat peste 80 de iubitori ai porumbeilor. Deşi columbofilii băneşteni practică acest sport de mulţi ani, fiind cunoscuţi la nivel naţional, graţie rezultatelor obţinute, abia în acest an s-au organizat aşa cum trebuie, făcând parte din Clubul Sportiv „Aurel Vlaicu” Băneşti. Şi, acum, că au avut parte şi de sprijin financiar din partea primăriei, columbofilii s-au întâlnit pentru a acorda cupe şi diplome celor care au reuşit să obţină rezultate meritorii. Printre cei aflaţi în sala unde a avut loc festivitatea de premiere s-a numărat şi primarul comunei Băneşti, Petre Costache, care a spus că, prin activitatea lor, prin intermediul porumbeilor, columbofilii duc cât mai departe numele comunei lor. După cuvintele de deschidere a urmat festivitatea de premiere, moment mult aşteptat de membrii columbofili. Mulţi au fost cei care au plecat acasă cu 2,3 sau chiar mai multe trofee acasă. Printre ei s-a numărat şi primarul, care a spus că de acum încolo administraţia locală băneşteană se va implica în sprijinirea acestui sport, care este destul de costisitor.