Actualitate

Proiect pentru cooperare Politieneasca

Ieri, la Sinaia a avut loc, conferinţa de deschidere a proiectului româno – olandez MATRA la care au participat reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române şi ai Poliţiei din Olanda.  Concret, programul încheiat între români şi olandezi, presupune pregătirea practică privind cooperarea poliţieneasă în spaţiul Schengen, dar şi conectarea la un sistem special European. Se doreşte dezvoltarea deprinderilor practice ale poliţiştilor români în aplicarea acordului Schengen. Mai mulţi experţi din cadrul poliţiei olandeze vor realiza zece seminarii de pregătire, la care vor participa 200 de ofiţeri din structurile operative ale Poliţiei Române. În perioada 30.06 – 01.07.2009, la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr”- Câmpina, experţii olandezi vor susţine lucrările primului seminar, organizat pentru 20 de reprezentanţi ai Inspectoratelor de Poliţie din mai multe judeţe ale ţării. Seminarul va avea ca temă „Creşterea calităţii intervenţiei efectivelor Poliţiei de Ordine Publică prin aplicarea acquis-ului Schengen într-o manieră practică”. Ofiţerii pregătiţi prin cele zece seminarii vor deveni, la rândul lor, formatori, urmând să desfăşoare, la unităţile din care provin, activităţi pentru pregătirea în domeniul practicilor Schengen a întregului personal al Poliţiei Române. Pregătirea se va axa în principal pe aspecte legate de cooperarea poliţienească în spaţiul Schengen, Europol, Interpol, Sistemul de informaţii Shengen, supravegherea frontierelor şi mandatul european de arestare. Programul se va desfăşura în România pe o perioadă de 2 ani.
httpv://www.youtube.com/watch?v=rgHulHdb9yU

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co