Actualitate

Revenire sentimentală la Petrolul!

Revenirea lui Marinescu la Petrolul s-a oficializat! Petrolul a ajuns la un acord cu Laurenţiu Marinescu, experimentatul mijlocaş ploieştean urmând să îmbrace, astfel, din nou tricoul „galben-albastru” pînă în vara lui 2020.

Marinescu este un produs al Centrului de Copii şi Juniori al Petrolului, club la care a evoluat, într-o primă fază, până în 2009, atunci când s-a transferat la Unirea Urziceni. Au urmat, în CV-ul său, Steaua şi „U” Cluj, pentru ca în 2012 să-şi facă revenirea la Petrolul. A fost unul dintre jucătorii importanţi ai perioadei în care „lupii” câştigau Cupa României.

Însă în 2013, Laurenţiu a ratat finala din cauza unei grave accidentări. S-a recuperat şi a jucat, în 2014, în preliminariile Europa League. În 2016, Marinescu a semnat cu FC Voluntari, iar în această vară a avut o foarte scurtă experienţă la Dunărea Călăraşi, alegând, în cele din urmă, să revină acasă.

„N-am stat niciun moment pe gânduri atunci când mi s-a oferit posibilitatea să revin la Petrolul. M-am întors cu inima deschisă, aici sunt acasă şi îmi doresc din tot sufletul să facem treabă cât mai bună şi să ajungem acolo unde ne dorim cu toţii, în primul eşalon”, a declarat fotbalistul de 34 de ani.

În total, de-a lungul carierei, Laurenţiu Marinescu a adunat 238 de prezenţe în prima ligă, dintre care 104 în tricoul „galben-albastru” al Petrolului. ”Marin” se întoarce după o perioadă de peste doi ani de zile, regăsindu-i în actualul lot pe Bolboașă, Nini Popescu, Arnăutu, Tamuz, Cazan, dar și pe alți jucători cu care a fost adversar.

Oficialii clubului susțin că prin revenirea lui Marinescu şi-au asigurat un plus de experienţă şi de valoare în linia mediană. În schimb, staff-ul tehnic și conducerea au renunțat la jucătorul spaniol Noe Acosta, din motive medicale. Astfel, cele două părţi au ajuns la un acord pentru rezilierea contractului, Noe Acosta părăsind formaţia ploieşteană.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co